21 Septembrie 2023Sursa: Brigada Rutieră București

Restricții de circulație privind evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Str. G-ral Ștefan Burileanu

În perioada 09-10 septembrie a.c., între orele 10.00-21.00, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Str. G-ral Ștefan Burileanu, segmentul de drum cuprins între Str. Nicolae Caramfil și Str. Av. Alexandru Șerbănescu.

În acest context, se va restricționa circulația autovehiculelor, începând cu data de 08 septembrie a.c., orele 22.00, până în data de 11 septembrie a.c., orele 06.00.

Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg, și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, tururi ghidate, studiouri foto, precum și activități comerciale.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.