06 Octombrie 2023Sursa: Brigada Rutieră București

Restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentului Marșul Apărătorilor Credinței pe 7 octombrie a.c.

În data de 07 octombrie a.c., între orele 15.00-23.00, Ascociația Centrul Creștin Profides va organiza evenimentul denumit Marșul Apărătorilor Credinței.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 17.00-18.00, se va restricționa traficul rutier în banda I de circulație, în vederea deplasării participanților pe următorul traseu: Piața Victoriei (alveola centrală) – Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Bd. Națiunile Unite – Bd. Libertății – Piața Constituției (punct final).

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.