INFORMARE STRĂZI DESCHISE ARCUB - BD. CONSTRUCTORILOR
În zilele de 07 și 08 septembrie a.c., între orele 10.00-21.00, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Bd. Constructorilor, segmentul de drum cuprins între Str. Mehadia și Calea Crângași.
În acest context, se va restricționa circulația autovehiculelor, începând cu data de 07 septembrie a.c., orele 06.00, până în data de 09 septembrie a.c., orele 02.00.
Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități artistice, și anume mini concerte stradale, spectacole de muzică și dans, teatru de stradă, jocuri, ateliere, artiști amatori, statui vivante, activități de recreere și sportive, artiști și creatori urbani, precum și zone de relaxare.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.






