04 Octombrie 2024Sursa: BRIGADA RUTIERA

INFORMARE STRĂZI DESCHISE ARCUB 05-06 OCTOMBRIE

 

În zilele de 05 și 06 octombrie a.c., între orele 10.00-21.00, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Str. Dimitrie Onciul, segmentul de drum cuprins între Bd. Ferdinand I și Intrarea Margareta.

În acest context, se va restricționa circulația autovehiculelor, începând cu data de 05 octombrie a.c., orele 06.00, până în data de 07 octombrie a.c., orele 02.00.

Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități artistice, și anume mini concerte stradale, spectacole de muzică și dans, teatru de stradă, jocuri, ateliere, artiști amatori, statui vivante, activități de recreere și sportive, artiști și creatori urbani, precum și zone de relaxare.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.