INFORMARE PROCESIUNE RELIGIOASA ORTODOXA
În data de 12 aprilie a.c., între orele 16.30-18.30, Mitropolia Munteniei și Dobrogei – Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza o procesiune religioasă cu prilejul sărbătoririi „Floriilor”, pe traseul: Mânăstirea Radu Vodă (plecare ora
16.30) – Bd. Mărășești – Bd. Dimitrie Cantemir – Piața Unirii (latura de Est și latura de Nord) – Biserica Sf. Anton – Curtea Veche, Paraclis Patriarhal (sosire 17.15, plecare 17.30) – Piața Unirii (latura de Vest) – Crucea Brâncovenească (sosire orele 17.30, plecare 17.45) – Colina Bucuriei – Catedrala Patriarhală (sosire ora 18.00).
Deplasarea participanților se va face pe partea carosabilă, ocazie cu care traficul rutier se va restricționa pe traseu menționat mai sus, astfel:
- Piața Unirii, restricționare progresivă în funcție de deplasarea credincioșilor.
- Str. Radu Vodă, închidere totală de la Bd. Mărășești;
- Bd. Dimitrie Cantemir, închidere totală între intrarea din Pasajul Unirii
(traficul va fi deviat prin pasaj) și Splaiul Unirii, pe sensul de mers către Piața Unirii.
Rute ocolitoare:
- Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulație. Totodată solicită conducătorilor de autovehicule:
- să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate;
- să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri; să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
- să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfășurare a evenimentului;
- să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioși și să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa.






