INFORMARE MECI ROMANIA - MOLDOVA
În data de 9 octombrie a.c., începând cu ora 21.00, pe Stadionul „Arena Națională”, se va disputa partida oficială de fotbal dintre echipele reprezentative ale ROMÂNIEI și MOLDOVEI.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier se va restricționa progresiv, dacă situația o va impune, după cum urmează:
- pe Str. Maior Coravu:
- în data de 08.10.2025, începând cu ora 22.00, în perimetrul rondului de pe Str. Maior Coravu, în fața intrării în Stadionul Arena Națională, se va restricționa parcarea autovehiculelor;
- în data de 09.10.2025, începând cu ora 16.00, până după încheierea meciului;
- pe Bd. Pierre de Coubertin, de la intersecția cu Str. Vatra Luminoasă, până la intrarea în stadion, în data de 09.10.2025, începând cu ora 16.00, până după încheierea meciului;
- Str. Tony Bulandra:
- în data de 09.10.2025, începând cu ora 16.00, până după încheierea meciului.
De asemenea, se va restricționa accesul mijloacelor auto după cum urmează:
- în alveola din fața intrării în curtea Stadionului Arena Națională, dinspre Bd. Basarabia, în data de 08.10.2025, începând cu ora 07.00;
- pe Str. Vatra Luminoasă, tronsonul cuprins între Bd. Pierre de Coubertin și Str. Tony Bulandra, începând cu data de 08.10.2025, ora 16.00, până în data de 09.10.2025, după încheierea meciului.
Rute ocolitoare:
- Bd. Unirii – Str. Lucian Blaga – Calea Dudești – Bd. Camil Ressu – Bd. Nicolae Grigorescu – Bd. Theodor Pallady;
- Șos. Mihai Bravu – Șos. Iancului – Șos. Pantelimon;
- Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Colentina – Șos. Fundeni;
- Șos. Morarilor – Str. Lucrețiu Pătrășcanu – Str. Constantin Brâncuși – Bd. Nicolae Grigorescu – Str. Liviu Rebreanu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor și recomandă conducătorilor de autovehicule:
* să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic;
* să nu oprească ori să staționeze pe arterele menționate mai sus, care fac parte din perimetrul de siguranță;
* să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
* să respecte semnalele polițiștilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenței și recomandările polițiștilor care se află în punctele de deviere;
* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri și să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.






