INFORMARE “Marș pentru conștientizarea pericolului creat de traversarea căii ferate”
În data de 25 Mai a.c., între orele 10.00-13.00, se va organiza o adunare publică având ca temă “Marș pentru conștientizarea pericolului creat de traversarea căii ferate”, pe segmentul de drum către Drumul Între Tarlale, între Hala Laminor și str. Erou Grigore Iancu, astfel:
- între orele 10.00-11.00, adunarea participanților pe trotuarul din fața Hala Laminor;
- între orele 11.00-11.30, deplasare pe banda I de circulație de pe Șos. Industriilor până în parcarea Mega Image situat pe Șos. Industriilor, nr. 28;
- între orele 11.30-13.00, defluirea totală a participanților.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită conducătorilor de vehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.






