INFORMARE FASHION RUN
În data de 21 septembrie 2024, între orele 06.00-23.00, se va desfășura evenimentul sportiv „Fashion Run”, în Municipiul București, având următorul traseu:
- Traseu Competiție 5 KM : START – bd. Mircea Vodă, dreapta bd. Unirii, Piața Alba Iulia, dreapta bd. Decebal, întoarcere 180 de grade înainte de intersecția cu Piața Muncii (fără a afecta traficul auto din intersecție), continuare bd. Decebal, dreapta bd. Unirii, întoarcere la 180 de grade pe trecerea pentru pietoni de la Piața Unirii (fără a afecta traficul auto din intersecție).
- Traseu Competiție FUN RUN : START – bd. Mircea Vodă, dreapta bd. Unirii, întoarcere la 180 de grade la intersecția cu str. Ion Pilat, continuare bd. Unirii, stânga bd. Mircea Vodă, FINISH.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, se vor institui restricții de circulație traseul competiției, precum și pe străzile care acced în acest tronson, după cum urmează:
- între orele 14:00 – 21:00, pe bd. Mircea Vodă, segmentul de drum cuprins între Pasaj Mărășești și Bd. Unirii;
- între orele 16:00 – 21:00, pe bd. Unirii, segmentul de drum cuprins între Bd. Mircea Vodă și rond Alba Iulia.
- între orele 18:00 –21:00, pe bd. Decebal, segmentul cuprins între rond Alba Iulia și Piața Muncii.
RUTE OCOLITOARE:
- Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piața George Coșbuc – Bd. Regina Maria – Splaiul Unirii;
- Bd. Basarabia – Calea Călărașilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenței.
- Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație. Totodată solicită conducătorilor de vehicule:
- să folosească autovehiculele personale cât mai puțin pentru a evita blocajele de trafic și să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou;
- să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
- să evite deplasarea în zona de desfășurare a evenimentului și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea și fluidizarea acestuia.
- să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.






