INFORMARE ADUNARE PUBLICĂ 25 OCTOMBRIE
În data de 25 octombrie a.c., între orele 13.00-16.00, va fi organizată o adunare publică după următorul program:
- între orele 12.30-13.00, adunarea participanților la Sediul Guvernului României – Piața Victoriei – alveola media;
- între orele 13.00-15.30, desfășurarea adunării publice la Sediul Guvernului României – Piața Victoriei – alveola media;
- între orele 15.30-16.00, defluirea totală a participanților;
Pentru buna desfășurare a evenimentului, începând cu ora 13.00, se va resistematiza traficul în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație și solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.






