27 Aprilie 2023Sursa: Brigada Rutieră București

Activități preventive la Școala Gimnazială Iancului din 27 aprilie a.c.

În data de 27 aprilie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere București au desfășurat activități preventive cu elevii Școlii Gimnaziale Iancului, din sectorul 2 al Capitalei.

Denumită sugestiv “Târgul Serviciilor de prevenire și asistență în domeniul drogurilor”, activitatea a constat în purtarea de discuții interactive cu elevii și cadrele didactice, pe teme precum consumul de droguri, siguranța rutieră dar și alte subiecte de interes.

Totodată au fost distribuite materiale tipărite și obiecte promoționale realizate în cadrul proiectului “Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”.

Proiectul Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare.