ACTIVITATE DE INFORMARE A LIVRATORILOR STRĂINI
În zilele de 21 și 22 februarie 2024, polițiștii Biroului Educație Rutieră din cadrul Brigăzii Rutiere au fost prezenți la sediul unei societăți comerciale unde au susținut activități preventive cu cetățenii străini care desfășoară servicii de livrare la domiciliu folosind ca mijloc de deplasare autoturismul sau mopedul.
Activitatea a constat în prezentarea regulilor de circulație în limba engleză, scopul acesteia fiind acela de îmbunătățire a nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere în vigoare, astfel încât implicarea acestora în accidentele de circulație să fie preîntâmpinată.








