19 Iulie 2022Sursa: Brigada Rutieră București

Acțiune a Poliției Capitalei pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic

La data de 18 Iulie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat o acțiune de control în trafic care a avut ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare a participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu utilizează centura de siguranță, respectiv nu transportă copii în dispozitive de fixare în scaun omologate.

În intervalul orar, 12.00-13.00, polițiștii rutieri au constatat o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice (conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere) și au aplicat *10 sancțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule care nu au utilizat centura de siguranță sau au încălcat prevederile legale referitoare la transportul copiilor în dispozitive de fixare omologate.

În cadrul acțiunii, importanța utilizării centurii de siguranță a putut fi evidențiată cu ajutorul simulatorului de impact aflat în dotarea Fundației Siguranța Auto Copii prin efectuarea de către conducătorii de autovehicule/pasageri a unor teste de impact la o viteza de 13 km/h, astfel încât, acestia să conștientizeze riscurile la care se expun în situația în care nu poartă centura de siguranță.

EXEMPLE:

1. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3, fără a poseda permis de conducere.

În acest context, pe numele persoanei în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

2. O femeie în vârstă de 37 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3, fără a respectata prevederile legale referitoare la transportul copiilor în dispozitive de fixare în scaun.

În acest sens, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional cu amendă cu valoare de 580 de lei și 3 puncte de penalizare.

3. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3 fără a utiliza centura de siguranță.

În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 290 de lei și 2 puncte de penalizare.

Siguranța tuturor participanților la trafic reprezintă prioritatea instituției noastre!