Acțiune a Poliției Capitalei din 20 august a.c.
În noaptea de 20/21 August a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de control în trafic în scopul prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.
În cadrul acțiunii s-a urmărit cu precădere starea tehnică a autovehiculelor prin verificarea:
•sistemului de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante;
•sistemului de frânare;
•mecanismului de direcție;
•instalației de iluminare/semnalizare și echipamente electrice;
•existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor;
•vizibilității și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
•sistemului de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie);
•corectitudinii datelor din certificatul de înmatriculare și concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
•deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia;
•aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.
În urma activităților de control desfășurate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 31.000 de lei, după cum urmează:
-12 pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor;
-40 pentru alte deficiențe tehnice;
-10 pentru alte sancțiuni prevăzute de legislația rutieră în vigoare.
Polițiștii rutieri au retras 23 certificate de înmatriculare, 3 seturi de plăcuțe* cu numărul de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate cu sprijinul inspectorilor din cadrul Registrului Auto Român și au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile 1 permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Exemple:
1. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus un autovehicul în zona Piața Victoriei și a refuzat verificarea stării tehnice a autovehiculului de către inspectorii RAR.
Totodată, în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri, s-a constatat faptul că autovehicul avea montate montate anvelope cu alte dimensiuni decât cele pentru care au fost omologate și modificari neomologate la sistemul de evacuare a noxelor. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2755 de lei, aplicarea unui număr de 6 puncte de penalizare, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.
2. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a condus o motocicletă în zona Piața Victoriei, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că avea inspecția tehnică periodică expirată și modificari modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor.
Conducătorul motociclului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1885 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.
Acest tip de acțiuni vor continua și în perioada următoare în scopul impunerii respectării normelor legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice, respectiv pentru constientizarea persoanelor cu privire la riscurile la care se expun atunci când conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.






