08 August 2022Sursa: Brigada Rutieră București

Acțiune a Poliției Capitalei din 06 august a.c.

În noaptea de 06/07 august a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în mai multe zone de interes operativ aflate în raza de competență în scopul prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
 
În urma controalelor efectuate, polițiștii rutieri au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste *35.900 de lei și au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
 
De asemenea, au fost reținute 17 permise de conducere, astfel:
>> 6 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (contravenție);
>> 3 pentru infracțiunile la regimul rutier;
>> 4 pentru adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
>> 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric;
>> 1 pentru depășirea vitezei cu peste 50km/h.
 
>>>Totodată, au fost reținute 19 certificate de înmatriculare, majoritatea pentru deficiențele tehnice constatate.
 
EXEMPLE:
 
1. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 5 sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost  condusă la sediul I.N.M.L. în vederea recoltării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal.
 
2. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 4 și a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L. în vederea recoltării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal.
 
3. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3 sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost  condusă la sediul I.N.M.L. în vederea recoltării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal.
 
Brigada Rutieră organizează permanent acțiuni tematice în scopul reducerii numărului de accidente rutiere și modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din municipiul București.