02 Octombrie 2017Sursa: Brigada Rutieră București

Verde la educaţie, pentru circulaţie în București pe 30 septembrie a.c.

Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R., în parteneriat cu S.C. Lidl Discount S.R.L., a iniţiat, la nivel naţional, Proiectul “Verde la educaţie, pentru circulaţie”, adresat deopotrivă copiilor şi părinţilor, prin care se urmăreşte promovarea unui comportament rutier corespunzător.

Acţiunea s-a desfăşurat sâmbătă 30.09.2017, începând cu orele 11:00, în toate parcările magazinelor S.C. Lidl Discount S.R.L. Cu această ocazie, prezenţa a fost asigurată de polițiștii rutieri.

Evenimentul, destinat educării copiilor cu vârsta între 4 şi 10 ani, a constat într-o întâlnire interactivă, în cadrul căreia poliţiştii rutieri, alături de promoteri din partea societăţii partenere, au explicat semnificaţia indicatoarelor rutiere şi reguli de circulaţie destinate pietonilor.