13 Aprilie 2018Sursa: Brigada Rutieră București

Restricții de circulație cu ocazia desfășurării meciului de fotbal dintre echipele C.S.A. Steaua București şi Academia Rapid pe 14 aprilie a.c.

În data de 14 aprilie a.c., începând cu orele 19:45, pe Stadionul „Naţional Arena” va avea loc meciul de fotbal dintre echipele C.S.A. Steaua București şi Academia Rapid.

Începând cu ora 18:30, se va restricţiona traficul rutier, cu excepția R.A.T.B., progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, după cum urmează:

  • Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • Str. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • Bd. Basarabia între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău;
  • Str. Toni Bulandra între Vatra Luminoasă şi rond Str. Maior Coravu.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule:

* să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic;
* să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă;
* să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.