În data de 26.09.2019, poliţiştii Biroului Educaţie Rutieră au efectuat o sesiune de educaţie rutieră la Direcția pentru Relația cu Parlamentul, unde au fost prezentate materiale referitoare la principalele cauze care generează producerea accidentelor de circulaţie, modificări aduse legislaţiei în vigoare privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. La această activitate au participat aproximativ 10 cadre.

Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R., în parteneriat cu S.C. Lidl Discount S.R.L., a iniţiat, la nivel naţional, Proiectul “Verde la educaţie, pentru circulaţie”, adresat deopotrivă copiilor cât şi părinţilor, prin care se urmăreşte promovarea unui comportament rutier corespunzător. În Bucureşti poliţiştii au fost prezenţi în 24 locaţii.

Acţiunea s-a desfăşurat sâmbătă 28.09.2019, începând cu orele 11:00, în toate parcările magazinelor S.C. Lidl Discount S.R.L. Cu această ocazie, prezenţa a fost asigurată de polițiștii Brigăzii Rutiere București în 17 locații.

Evenimentul, destinat educării copiilor cu vârsta între 4 şi 10 ani, a constat într-o întâlnire interactivă, în cadrul căreia poliţiştii rutieri, alături de promoteri din partea societăţii partenere, au explicat semnificaţia indicatoarelor rutiere şi reguli de circulaţie destinate pietonilor.